C.V. LEADER
:: 01 Octombrie 2008 ::
Suntem 10 specialisti in domenii de activitate diverse. Am considerat ca trebuie sa luam atitudine impotriva indolentei si lipsei de competente.

:: 01 Noiembrie 2008 ::
Astfel s-a nascut Asociatia LEADER, avand ca scop asumat dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii acestuia.

:: 17 Martie 2009 ::
La sediul "proaspat" amenajat, cu dorinta de a contribui la realizarea scopului propus, LEADERII isi incep activitatea.

:: 14 Aprilie 2009 ::
Ni se alatura trei membri noi.

:: 01 Iunie 2009 ::
Am lansat website-ul LEADER.


LEADER
  Premiul I - Elena Neagu (10.06.2009)
Ganduri! Ganduri! Ganduri! Sunt destule, dar unul nu-mi da pace: ce fac dupa absolvirea liceului? Mai exact, ce fac cu viitorul meu?

Am colegi care spun ca vor urma o facultate oarecare in forma invatamantului la distanta si vor initia in acelasi timp o afacere. Altii nu se grabesc sa gaseasca o solutie, deoarece parintii le-au promis ca le pot asigura tot necesarul pentru a cauta in tihna o rezolvare.

Niciunul din cele doua scenarii nu mi se pare multumitor. Parintii mei nu au cine stie ce posibilitati, dar nu despre asa ceva este vorba. Chiar daca ar dispune de mijloace materiale linistitoare n-as ramane inactiva. Trebuie sa fac ceva menit sa ma multumeasca pe mine insami, sa imi asigure o dimensiune profesionala. Am ajuns la aceasta idee definitiva de cativa ani buni, datorita unei intamplari banale pana la urma, dar pe care nu o mai pot uita.

Cred ca eram prin clasa a II-a sau a III-a, cand la blocul meu s-a schimbat centrala termica. O echipa de 10-12 muncitori a lucrat cateva saptamani. Erau aduse tevi noi, se faceau tot felul de racorduri, se suda, se izola etc. Operatiuni peste operatiuni care mi se pareau tare complicate. Lucratorii actionau cu siguranta – este drept ca se odihneau cam mult – cu exceptia unuia singur, pus sa ne goneasca pe noi, copiii, de la santul in care montasera noile conducte.

N-am dat atentie acestui aspect pana in ziua cand aceasta forma de paza nu a mai fost necesara – peste sant s-au pus niste placi de beton, apoi s-a asternut pamantul la loc si toata activitatea s-a mutat in interiorul centralei termice. Atunci am surprins o discutie – cei mari nu se feresc de un copil de opt–noua ani – la amintirea careia am si acum o stare de disconfort interior...

- Nea Sandule, ce facem cu asta ca vine dupa noi in centrala?
- Bai, sa nu-l vad pe langa mine ca-mi creste tensiunea.
- Pai ce sa facem?
- Trimite-l dupa tigari, dupa paine, dupa dracu-n praznic daca e nevoie, dar sa nu-l vad pe langa mine.
- Stii ca se poate supara seful cel mare.
- Lasa, bai, ca-l pontez in continuare si sa se spele cu el pe cap cine mi l-a pus mie in carca.


Am retinut acest schimb de replici care-mi provoaca si acum un fel de teama... Teama de a nu fi trimisa dupa tigari, sau dupa paine, sau dupa... Am vazut atunci cum te judeca oamenii daca nu stii meserie, daca nu esti ceea ce se numeste un profesionist. Nu numai ca n-as suporta sa fiu o povara pentru ceilalti, dar vreau sa-mi fiu utila mie insami si celor din jurul meu.

Cum pot fi capabila de asa ceva este o alta chestiune care ma framanta. De fapt m-am intrebat mult timp ce si cum trebuie sa invat ca sa stapanesc bine o profesiune. Una necesara azi, dar si peste 30, 40, 50 de ani. Daca se preconizeaza ca viata activa va ajunge la 65 de ani pentru femei, trebuie sa ma orientez spre niste cunostinte si competente cu bataie lunga. De aceea, nu-mi trebuie o facultate doar de dragul de a avea un titlu. Asa, ar fi simplu – as depune dosare la 3-4 facultati, as plati taxele aferente si apoi as astepta sa fiu anuntata ca sunt studenta. Este o varianta comoda, dar am vazut destul licentiati care tot asteapta o zi norocoasa sau care pleaca in cautarea unei sanse oarecare prin Europa. De aceea, nu vreau sa aleg acum calea cea mai lejera pentru a ma impotmoli peste cativa ani.

La felul cum gandesc acum am ajuns si datorita unor discutii purtate la scoala. Domnul diriginte (dirigul, cum ii spunem intre noi) ne-a atras atentia ca, intre specialitatile livrate de invatamantul superior si cerintele de pe piata muncii, relatia a devenit deja incerta si intamplatoare. In plus, actuala criza economica face dintr-un loc de munca un vis mai mult sau mai putin indepartat. Daca privim adevarul in fata, putem spune ca a gasi azi ceva de lucru a devenit un fel de poveste. La asemenea conditii de pe piata muncii, solutia se impune de la sine - trebuie sa te specializezi in asa fel incat sa fie nevoie de tine ca profesionist si sa fii cautat deoarece esti bine cotat.

Asa am ajuns sa optez pentru arhitectura. Am constatat deja, nu este deloc usor. Trebuie sa fac o pregatire specifica extrem de pretentioasa, sa renunt la multe din tentatiile adolescentei, dar toate au un pret in viata si este bine sa stii asta, la momentul potrivit. Admiterea ramane o proba de foc, dar am intensificat pregatirea la limita superioara a fortelor mele, astfel ca, daca am si un dram de noroc, voi reusi.

Am destule argumente pentru optiunea mea; nu stiu daca le voi mentiona in cea mai potrivita ordine, dar astfel simt acum...
1. Frumusetea domeniului este incontestabila. Ce poate fi mai placut decat sa concepi constructii incantatoare care sa-i delecteze pe semenii tai?
2. Domeniul ales va ramane intotdeauna actual. Locuintele vor fi mereu necesare, asa ca profesiunea la ale carei porti bat cu insistenta nu va disparea niciodata.
3. Voi vizita tot felul de locuri, fie pentru a lucra efectiv, fie pentrua a ma documenta. Suna cam pretentios, dar si ca turista “voi citi” urbanismul unor localitati, ma voi inspira din experienta si harul unor ilustri colegi de breasla.
4. Originalitatea inepuizabila a profesiunii este un argument foarte puternic. Cand ma gandesc ca fiecare edificiu conceput pe planseta va fi unicat, imi dau seama ca nu ma voi plictisi. Este atat de bine sa stii ca meseria pe care ti-ai ales-o te fereste de stereotipie.
5. As fi ipocrita daca nu as mentiona componenta financiara. Sper la un castig bun pentru o munca de calitate.

Visez cu ochii deschisi! Muncesc insa destul de mult pentru a avea dreptul la o speranta. La gandul ca visul ar putea deveni realitate, m-am indragostit de viitorul meu.

Premiul al II-leaPremiul al III-lea